Astazi, 08 noiembrie 2011, fostul mare international Mihai Nedeff implineste frumoasa varsta de 80 de ani. Cu acest prilej, Federatia Romana de Baschet ii ureaza un calduros “La Multi Ani!”.
 
Tinand cont de faptul ca Mihai Nedeff face parte deja din galeria selecta a personalitatilor baschetului si de faptul ca FRB si-a promovat de-a lungul timpului valorile, va oferim in exclusivitate un interviu-eveniment cu cel ce poate fi considerat o legenda vie a baschetului romanesc. Vreme de mai multe ore, fosta vedeta a Stelei si a nationalei Romaniei a facut un salt in timp, de sase decenii, si a scos din nou la suprafata din cutia poleita cu amintiri momente unice din cariera sa.
 
 
Domnule Nedeff ati ajuns la borna 80 dupa o viata dedicatabaschetului... Daca ar fi sa facem un salt in timp, va aduceti aminte cum ati ajuns sa jucati baschet? Ce v-a atras?
 In 1945, dupa Razboi, la varsta de 14 ani, ca mai toti copiii din cartier jucam fotbal in curtea Bisericii Sf. Dumitru Tei. La acea vreme, in Cotroceni, functiona un club privat de baschet-volei numit Sport Club 44, condus de ing. Parizianu. Acesta a fondat clubul pentru cei doi nepoti ai sai. Atrasi de farmecul jocului de baschet, am aderat si noi, cei care locuiam mai departe de Cotroceni, la Sport Club 44.  Am ajuns astfel sa fiu legitimat alaturi de fratele meu, Nicolae, si de Tudor Mihai, fotbalist in prima liga la Unirea Tricolor. Odata ce am intrat in contact cu jocul de baschet, nu l-am mai tradat niciodata timp de 66 de ani!
 
Ce a urmat?
In 1948, prin reforma invatamantului s-au infiintat scolile sportive, respectiv  SMTCF (Scoala Medie Tehnica de Cultura Fizica). Am avut sansa ca in aceasta scoala sa intalnesc profesori de elita, precum domnul Sandu Ionescu, domnul Cojocaru, doamna Stroescu, nimeni alta decat sefa Catedrei de Gimnastica  de la IEFS, domnul Murafa, la volei,  si nu in ultimul rand domnul  Mitrea, la schi. Toti acesti profesori au instruit generatii intregi de sportivi de mare performanta, 80% dintre elevii de la S.M.T.C.F. fiind admisi ulterior la IEFS. Cand eram in anul patru la SMTCF, toate cele sapte clase a patra din toata tara se aflau la Poiana Brasov. Tot aici erau adunati si studentii de la ICEF. Internationalul de baschet Sigismund Ferencz a suferit un accident grav la schi, fracturandu-si tibia. Fiind prezent acolo, m-a propus in locul sau ca jucator de baschet, la echipa ICEF, care tocmai promovase in Divizia A. Desi eram junior si jucam la SMTCF! Am devenit titular la ICEF, reusind in anul urmator sa ajung si student la Educatie Fizica. Doi ani mai tarziu eram selectionat in echipa de seniori a Romaniei…
 
Cum a fost cand ati imbracat prima data tricoul nationalei?
Imi aduc aminte cu placere de momentul debutului. Era parca o competitie organizata la Budapesta, in sala Sportcsarnok, unde au participat reprezentativele Ungariei, Cehoslovaciei si Romaniei. Eram inca junior si eram fascinat de jocul seniorilor. Urmaream atent orice miscare a unui alt sportiv de pe postul meu si “furam” in permanenta cunostinte de tehnica individuala. Astfel, inaintea primului joc, cel cu cehii, in timpul unui antrenament comun, am intrat in contact cu jucatorii adversi. Pot spune ca jucatorii cehi mi-au schimbat radical tehnica de joc. Respectiv aruncarea la cos cu o singura mana, de pe loc si din saritura, pasa cu fenta de privire, driblinguri agresive si variate. Intors in tara, am intrat intr-un cantonament prelungit de sase luni pentru participarea la turneul de calificare la Jocurile Olimpice de la Helsinki 1952. In cantonamentul respectiv am avut timp sa exersez noile tehnici invatate si pot spune ca mi-am schimbat complet stilul de joc. O alta amintire frumoase este de la Helsinki. In 1952, in sala Tenis Palace, am vizionat in premiera antrenamentele americanilor. M-au impresionat profund doi jucatori, conducatorul de joc Pipin si pivotul Lovlet. Revenit in Romania, am cautat sa implementez impreuna cu colegii mei tehnica jocului modern, tehnica americana: aruncarea la cos intr-un singur timp, din saritura extinzand bratul simultan cu extinderea articulatiilor genunchilor, de jos pana sus, executand o singura miscare. Vechiul stil se facea in doi timpi, cu salt cu mingea in mana, iar dupa ce se ajungea in punctul maxim, se executa aruncarea. Ce m-a impresionat la jucatorii americani a fost ca driblau mingea ignorandu-si adversarul direct. Priveau numai la joc, la coechipierii demarcati, pasandu-le mingea cu o exactitate fantastica. Am pus in practica aceste procedee noi si am reusit sa dezvoltam jocul de baschet in Romania, facandu-l mai dinamic si mai spectaculos.
 
Ca sportiv ati atins apogeul carierei la Steaua…
Am jucat in echipa IEFS in perioada 1950-1957, desi am terminat studiile in 1955. In 1957 am obtinut locul trei in Divizia A cu IEFS, apoi a urmat pasul catre Steaua. Am jucat un deceniu pentru ros-albastrii, castigand zece titluri consecutive de campion in perioada 1957-1967.  In aceeasi perioada am adunat 258 de selectii in echipa nationala. Cel mai bun rezultat a fost locul trei in Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, avandu-l pe “Unchiul” - Costi Herold, ca antrenor.
 
Ne puteti enumera cateva amintiri placute de pe vremea cand ridicati tribunele in picioare ca jucator?
La jocurile dintre Steaua si Dinamo in Sala Floreasca era nebunie! Devenea neincapatoare, cu o mare  de oameni care nu reusea sa isi faca loc in tribune. Ramaneau afara sute de suporteri! Aveam o galerie frumoasa si eram sustinuti peste tot. Imi aduc aminte cu placere de cinciul echipei de aur a Stelei: Folbert Andrei, Fodor Alexandru, Niculescu Emil, doctorul Armand Novacec si cu voia dumneavoastra, subsemnatul. Acesta era si nucleul de baza al nationalei. Faceam spectacol, cu multiple combinatii care surprindeau atat adversarii cat si spectatorii. Traiam pentru momentele cand ridicam tribunele in picioare…
 
Ati facut parte din echipa nationala care a obtinut locul cinci la Europene…
In perioada 1953-1965 am participat la toate cele sapte editii ale Campionatelor Europene. In 1953, am jucat la Moscova si am ocupat locul 13. In 1955, la Budapesta, am fost foarte aproape de locul patru, dar am terminat pe sapte. Imi aduc aminte de jocul cu marea echipa a Italiei, antrenata de americanul McGregor. Italienii prestau un joc agresiv, cu pressing om la om. Foloseau doua linii de cinci jucatori diferite, pe care le alternau la fiecare 10 minute. Impotriva Italiei, echipa noastra a facut un joc foarte bun si a terminat la egalitate. Am avut sansa la final sa executam doua aruncari libere. Daca am fi inscris una singura, am fi fost pe locul patru in Europa. Asa am terminat pe sapte. La acea editie au fost selectionati trei jucatori din echipa Romaniei in lotul Europei (lot de 12): Folbert Andrei, Nedeff Mihai si Fodor Alexandru. Comisia de selectie a fost alcatuita din antrenorii echipelor participante, regula care a dainuit atata vreme cat englezul Jones a fost presedinte FIBA.
 In 1957, la Sofia, am obtinut  locul cinci, cea mai buna clasare din istorie (n.a. performanta egalata in 1967). Imi aduc aminte ca am castigat impotriva Iugoslaviei la o diferenta de 29 puncte. Am invins si Franta!  Am facut niste meciuri de exceptie! Impotriva Iugoslaviei, Folbert a marcat 34 puncte iar eu am inscris 32! La finalul Campionatului European, doi jucatori romani au fost selectati in lotul Europei: Mihail Nedeff si Emanoil Raducanu. In 1963, am fost selectionat pentru a treia oara in lotul Europei, dupa o evolutie buna la Europenele de la Belgrad. Si daca tot a venit vorba de 1963, trebuie sa rememorez meciul cu URSS de pe Stadionul Republicii. In fata a mii de spectatori, cu trtibune arhipline care iti dadeau senzatia ca se prabusesc, Romania a invins intr-un meci amical marea URSS cu 44-42. A fost o zi fantastica!
 
Cum a fost episodul cand ati fost selectionat in lotul Europei si nu ati jucat?
In 1964, am fost anuntat ca fac parte din echipa Europei pentru a juca la Madrid impotriva unei selectionate de americani care evoluau la echipe de pe Batranul Continent. In aceeasi perioada, insa, in Romania venise o selectionata de profesionisti din SUA, pentru sase jocuri demonstrative, in sase orase din tara. Am fost selectionat de federatie pentru aceste jocuri demonstrative si nu am fost lasat sa particip la jocul de la Madrid. Pana la urma nu am regretat.  Echipa profesionistilor americani era condusa de reputatul antrenor Red Auerbach, principal la Boston Celtics, campioana en-titre a NBA.  Printre jucatorii veniti in Romania se numarau nume grele precum Bill Rusell, Bob Petit, Casey Jones, Tom Hayson, Bill Erikson, Bob Cousy, ultimul fiind cel mai apreciat conducator de joc din lume. In acele zile a aparut un interviu cu Bob Cousy. Afirma despre baschetul din Europa de Est: “in Romania se joaca un baschet bine dezvoltat”. Dadea sfaturi sportivilor romani,  “care pierd mult timp prin pase laterale, neurmarind scopul jocului, respectiv cosul si pasele in adancime”. Fara falsa modestie pot spune ca am fost impresionat de ce a raspuns la intrebarea despre personalitatile din baschetul romanesc. “Jucatorul cu numarul 7 (n.a. Mihai Nedeff) ar putea juca si la noi. Si Novacec si Mihai Albu, dar cu unele retusuri de tehnica, de ritm, de conceptie de joc mai moderna”, a fost fraza care a facut istorie…
 
Ajungem la perioada cand v-ati decis sa deveniti antrenor. Cum a fost trecerea?
Eram profesor la ICEF. In 1967, am promovat echipa ICEF in prima divizie si nu am mai dorit sa fiu si jucator si antrenor. A urmat o perioada frumoasa, in 1971-1972, cand am antrenat echipa masculina a clubului Stade Francaise din Paris. Aveam in echipa doi americani deveniti celebrii: conducatorul de joc Bill Sweck - de trei ori campion cu UCLA din Statele Unite si pivotul Mike O’Brian (2,07 metri). Acestia aveau un comportament deosebit, de profesionisti adevarati. Le dadeai programul de antrenament zilnic si il depaseau in permanenta. Chiar i-am intrebat o data: “De ce ati facut mai mult decat v-am dat?”. Mi-au raspuns sec: “La anul vrem sa fim cei mai buni din echipa si sa ne prelugim contractele”. A fost o placere sa lucrez cu ei. In perioada 1972-1973 am ramas in Franta si am preluat si echipa feminina a clubului Stade Francaise, pe care am promovat-o in prima liga. Am revenit in tara, iar in perioada 1975-1988 am fost antrenor la Steaua. Am castigat sase titluri de campion national si am  promovat la echipa nationala mai multi sportivi. In acea vreme mi-am propus si sa promovez jucatori inalti… Titus Tarau a fost un pivot deosebit, un model. Imi aduc aminte ca pe Ion “Micu” Dinescu l-am adus de la atletism (discobol). Pe Radulescu l-am adus de la 110 metri garduri, iar Nutu Opsitaru, uriasul de 2.12 m, fusese selectionat initial pentru aruncarea bilei. Pe toti cei trei i-am pregatit pentru postul de pivot si rezultatele s-au vazut si in plan international. De-a lungul timpului au fost multi jucatori pe care i-am pregatit. Nu as vrea sa omit pe cineva… Au fost regretatul Gica Oczelak, Branisteanu, Cernat, Ion Viorel, Molnar, Eremia Vasile, Ermurache, Capusan, Netolitzchi etc. Sunt foarte multi… Intre anii 1975-1986 am fost cooptat si in staff-ul tehnic al echipei nationale.
 
Ce model ati avut ca antrenor?
Nu  as putea da un alt raspuns: “Unchiul” - Costi Herold a fost mentorul meu. Si am mai fost atras de  Puiu Popescu, antrenorul federal.
 
Ati avut vreun jucator preferat?
Asa cum am mentionat mai devreme, initial am fost atras de coordonatorul de joc american Pipin. Cu ocazia turneului echipei de profesionisti NBA in Romania l-am cunoscut pe Bob Cousy. El ramane preferatul meu.
 
Care a fost cel mai de temut adversar de-a lungul timpului?
Sarbii. Am apreciat tot timpul scoala lor. Aveau o rautate in plus fata de toti ceilalti.
 
La capatul a peste sase decenii de baschet aveti vreun regret?
Da. Regretul meu este ca am iesit din baschet in 1988, “fortat de imprejurari”, exact cand eram campion national en-titre cu echipa Steaua si antrenor la echipa nationala (n.a. figura blajina si zambitoare devine dintr-o data sumbra). Este un subiect pe care nu l-as dezvolta mai mult. Am avut un regret mare cand am vazut ca dupa aceea echipa Steaua a decazut valoric pana la eliminarea din Divizia A in 1997.
 
Care este cea mai mare satisfactie din intreaga cariera?
Ca sportiv, selectionarile in lotul Europei, iar ca antrenor si profesor numarul mare de specialisti crescuti pentru baschet.
 
In acest an, FRB implineste tot 80 de ani! Cateva ganduri despre aceasta coincidenta fericita...
In gluma, probabil de aceea am imbratisat cu mult devotament aceasta disciplina. Serios vorbind ma bucura coincidenta pentru ca mi-am dedicat intreaga viata baschetului romanesc. Am vazut ca in ultimii ani, FRB a aniversat cu fast trecerea anilor. Trecutul, prezentul si viitorul au fost mereu la Gala Baschetului. Este meritul actualei presedinte FRB. Doamna Carmen Tocala a demonstrat superioritate fata de toti ceilalti presedinti ai Federatiei Romane de Baschet prin tot ce a facut. Afirm cu tarie ca este cel mai bun presedinte FRB de pana acum.
 
In final, cateva sfaturi pentru cei care incep sa deprinda tainele baschetului.
Cred ca un lucru foarte important este segmentul de initiere. Ar fi bine ca fiecare club divizionar sa isi   oblige sportivii sa lucreze cu grupe de minibaschet, pentru promovarea jocului de baschet si nu numai. Totodata, trebuie promovate mai mult si competitiile scolare si universitare, pentru a construi o piramida a baschetului romanesc.  Pe de alta parte, mi-as dori sa vad din nou mai multi jucatori romani pe teren. Cred ca ar fi bine ca pe parchet sa fie prezenti tot timpul minimum trei jucatori romani, cu scopul de a mari selectia pentru echipa nationala. Si, poate ca asa, strainii vor fi de o mai mare calitate…
 
Domnule Nedeff, va multumim pentru amabilitate si va uram La Multi Ani!
 
Carte de vizita:
Nume:Mihail Nedeff
Data nasterii:08.11.1931
Studii: Absolvent al Facultatii de Educatie Fizica si Sport, promotia 1955
Colonel in rezerva in Armata Romana;  19 ani profesor universitar la ANEFS (co-autor al primului curs de zi si  specializare de baschet pentru studentii de la ANEFS - “Monografia jocului de baschet”); A activat in cadrul Comisiei Tehnice a COR pana la Jocurile Olimpice, Atena 2004.
Palmares ca sportiv:258 de meciuri internationale, participant la sapte editii ale Campionatului European (in 1957, obtine locul cinci, fiind  cea mai buna clasare din istorie).
Ordine si decoratii:
Maestru Emerit al Sportului si Ordinul Meritul Sportiv clasa a III a
Antrenor Emerit
A fost recompensat cu diverse merite sportive de patru presedinti ai Romaniei: Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu.

FOTO:  Arhiva personala (Antrenorul Mihai Nedeff inconjurat de echipa Steaua si fanii ros-albastrilor la castigarea titlui national)